Radiojurnalistul Frank Bonneville (Eric Bana) intră în locul unde s-a comis o crimă pretinzând că este polițist. După ce face rost de toate detaliile care-l interesau în legătură cu crima, el este îndepărtat de acolo și, imediat, relatează știrea pe postul de radio, în direct. Când se întoarce la redacție, Frank este aplaudat de colegi că a reușit să prezinte știrea înaintea tuturor celor din presă, însă șeful sau, Geoffrey Mallard (Kevin Pollak), în atenționează că dacă mai încalcă legea o dată îl va concedia.
În acea noapte, tehnicianul de sunet al lui Frank, Ian Finch (Ricky Gervais) își ia soția, Eleanor (Vera Farmiga), și vine cu ea la balul anual al redacției, însă trebuie să plece pentru un subiect cu colega de serviciu, Claire Maddox (Kelly Macdonald). Eleanor îl întâlnește apoi pe Frank și se culcă împreună, el neștiind că este căsătorită cu Finch. În ziua următoare, Mallard îi spune lui Frank să abordeze subiectul unor revolte în Ecuador și îl desemnează pe Finch să-l însoțească.
Cei doi își fac bagajele și pleacă spre Ecuador, însă la aeroport ei realizează că Finch a aruncat accidental pașapoartele și biletele de avion într-un camion de gunoi. Frank și Finch se întorc în oraș și se ascund la o cafenea deținută de un cuplu de spanioli pe nume Brigida și Domingo (America Ferrera și Raúl Castillo), aflată peste drum de postul de radio. Acolo, ei inventează o poveste cu privire la revoltele din Ecuador și, pentru a crește miza și audiențele, ei pretind că ar fi fost răpiți.
Lasă un răspuns