Kevin Hart și Ice Cube sunt protagoniștii comediei de acțiune UN POLIȚIST ȘI JUMĂTATE, noua producție a regizorului și producătorului comediei-blockbuster Think Like a Man.
Un tip căruia-i turuie gura încontinuu ține neapărat să meargă măcar o dată în patrulare pe străzile din Atlanta cu fratele iubitei sale, un polițist căruia-i sare țandăra foarte ușor. Odată ce acesta acceptă să fie însoțit de (probabil, spre disperarea lui) viitorul lui cumnat, cel din urmă se vede nevoit să facă tot posibilul să supraviețuiască în cele mai nebunești 24 de ore din viața lui.
În ultimii doi ani, agentul de pază de liceu Ben (Hart) a tot încercat să-i dovedească lui James (Cube), detectiv decorat din cadrul forței de poliție din Atlanta (APD), că e mai mult decât un dependent de jocuri video care nu o merită pe sora lui James, Angela (Tika Sumpter). Când Ben e, în sfârșit, acceptat la academia de poliție, consideră că și-a câștigat deja respectul polițistului, și că acesta îi va acorda binecuvântarea de a se însura cu Angela.
Convins că așa o să vadă dacă Ben e în stare să aibă grijă de sora lui, James îl cheamă în patrulare într-o tură care ar trebui să bage în sperieți orice începător. Dar, când noaptea ajung față-n față cu cei mai periculoși criminali din oraș, James va descoperi că, atunci când ai gura mare e la fel de primejdios precum un glonte care gonește spre gura ta.
John Leguizamo și Laurence Fishburne se alătură distribuției acesei comedii de acțiune regizate de Tim Story. Un polițist și jumătate e produs de Will Packer (Think Like a Man), alături de Ice Cube, Matt Alvarez (Barbershop) și Larry Brezner (Good Morning, Vietnam).
Lasă un răspuns